Baba-Cloanța și calul turnător

Într-un trecut nu prea îndepărtat,

în timp ce-mi beam cafeaua în balcon,

m-am pomenit primind un telefon

de la un personaj neașteptat:

-Alo! Sunt Baba-Cloanța. Te-am sunat

să îl reclam pe Făt-Frumos. S-aude?

(De-așa emoție, m-am așezat

pe un ghiveci cu pătlăgele crude.)

-Alo, m-auzi? Că nu prea am semnal.

Să-ți spun rapid ce m-a nemulțumit:

prințul și-a luat de vreo doi ani un cal

care pârăște cum n-am pomenit.

Uite, m-am apucat acum un an

să-mi fac salon de înfrumusețat,

ca să câștig și eu cinstit un ban,

că din povești mai mult m-am ruinat.

E drept, mi se cam pare c-am uitat
să-mi iau adeverințele chiar toate,
și pârâciosul ăla m-a turnat
că funcționez în ilegalitate.
Așa că într-o zi m-am pomenit
cu Făt-Frumos la mine în salon.
Eu îl întreb: „Ce vrei, de ce-ai venit?”
Și el, de colo: „Ai grijă la ton!
În codrul meu, să nu te porți urât!
Vreau să închizi pe loc afacerea.”
Mă mir și-acum că nu l-am strâns de gât -
în codrul LUI, auzi!! Așa ceva...
Mă rog, i-am spus și eu niște cuvinte,
iar fandositul s-a cam supărat
și, din greșeală, îmi aduc aminte,
peste picioare-o vază i-am scăpat.
Dar important e că s-a dus fițosul
la Zâna Bună și m-a reclamat
că eu în codru am „distrus frumosul”
și am „o fire de nesuportat”!
Ca să închei, că pierd de tot semnalul:
apucă-te să scrii cum poți mai bine
că amândoi - și Făt-Frumos, și calul -
și-au luat-o-n cap de tot, fără rușine,
că-i laudă scriitorimea toată
că-s mari eroi, și-s buni, și bla, bla, bla...
Și uite cum sunt eu persecutată!
Închid, că nu mai am minute. Pa!

Ce-i drept, povestea nu m-a prea mirat,
doar m-a surprins de cine-am fost sunată,
așa că am uitat-o imediat,
fiindcă eram și foarte ocupată.
Dar azi am vrut să scriu ceva ușor
și,-aflându-mă în criză de idei,
mi-am amintit de calul turnător
și Baba-Cloanța cu salonul ei...