În loc de mine, am ajuns să duc
în buzunarul meu secret o vară
în care a închis umbra de nuc
și roua, și luceafărul de seară.
În loc de gene, mi-au crescut copaci
sub care ochii vor să înflorească
și printre ramuri te aud cum taci,
și-n mine liniștea nu vrea să crească.
Nimic nu e la locul lui acum,
iar cerul s-a topit într-o fântână.
Doar printre pietrele din lung de drum
îmi cântă câte-un ghiocel în mână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu