M-am îmbolnăvit de-o boală grea -
nu mai pot s-arunc tot ce n-aș vrea
să-mi stea-n buzunar de dimineață.
E o boală ce se cheamă Viață.
A-nceput cam pe neașteptate -
mai întâi, cu stelele furate
și ascunse bine undeva,
până mi-a rămas tâmpla mai grea.
Apoi mâna s-a făcut aripă
și-a zburat frumos numai o clipă,
când s-a molipsit de curcubeu
și-a uitat că nu e pentru eu.
Toate-au adormit la mine-n piept
și mi-au stins lumina pe nedrept.
Iar, cu boala cuibărită-n gând,
eu le tot trezesc din când în când.
Dar mi-a spus cândva o vrăjitoare
că există leac la neuitare -
apă vie dintr-un strop de rouă
adunată-n ochi de viață nouă
și cuvinte strânse-n taină
în cuibarul de sub haină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu