Așa aș vrea

Și când ar fi să mă iubești vreodată,

să nu mă-nchizi cu lacăte-ntr-un vis,

să nu zidești pe mine lumea toată,

să nu m-arunci într-un poem nescris.

Mai bine spune-mi simplu că pe-un munte

s-a rătăcit un brad cu chipul meu

și a căzut din el la tine-n frunte

o umbră cu miros de curcubeu.

Mai bine spune-i umbrei să-nflorească

și să se joace într-un colț de cer,

să-și lase dimineața să te pască

și frigului să-i pună temnicer.

Așa aș vrea să mă iubești vreodată –

ca pacea dintr-o apă de izvor,

ca pasul pe-o cărare neumblată,

să mă aduni, să nu mă lași să mor.