luni, 25 februarie 2019

Am să știu



Și dacă știi că eu sunt vara ta,
să mă iubești ca un nisip albastru
pe care doarme-un pescăruș sihastru
ca să viseze că e pui de stea.

Și dacă știi că iarna ta sunt eu,
să mă respiri ca pe-o ninsoare calmă
și-un pic de alb să îmi ascunzi în palmă,
să-mi crească lângă el un dumnezeu.

Iar eu am să te ning cu vara mea,
am să răsar și-am să apun cu tine
și am să scriu cu alge că mi-e bine,
și am să știu că frigul nu mă vrea.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu