Când mi se face foarte dor de mine
și trec prin păsări muguri de ninsoare,
mă iau de suflet și cobor în tine
ca un ocnaș în muntele de sare.
Îmi leg de talpă drumurile toate
pe care-am mers cu inima în mână
s-o pun în pieptul tău, s-aud cum bate
și-n mijloc de pustiu să sap fântână.
Mă văd în umbra care-ți crește-n sânge
și ți-aș fugi din ochi și din ureche,
aș lua și timpul care ne tot strânge
și l-aș ucide ca pe-o boală veche.
Nu pot să fug, eu nu mai am picioare,
în locul lor – doar pașii tăi spre mine.
Mă fac și eu un capăt de ninsoare
și când mi-e dor, cobor din nou în tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu