Și-a desenat în palmă palma ta
să i se pară că o ții de mână
chiar și atunci când n-o să mai rămână
din anotimpul vostru decât ea.
Ți-a spus „mi-e dor”, tu nu i-ai spus nimic -
atunci a început o toamnă mare
și frunzele s-au scuturat de soare
și s-a făcut pământul foarte mic.
Și-a pus pe suflet lacăt fără chei,
albastru ca o noapte pe zăpadă,
să nu mai poată timpul tău să vadă
că palma ta e tot în palma ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu