(Ne)tradiții culinare

Este zi de primăvară

și copacii-n floare-au dat.

Pe o buturug-afară

stă un miel îngândurat;

nu mănâncă, nu se joacă,

este trist ca vai de el.

Ridicând ochii din troacă, 

îl zărește un purcel

și se miră-n gura mare, 

cum e el, nedelicat:

-Ia te uită ce-ntâmplare,

șade mielul supărat!

Ce-i cu tine, blană creață?

Te-ai făcut vreun filozof

chiar acu', de dimineață?

Hai și papă un cartof!

Din rărunchi oftează mielul:

-Lasă-mă, că-s amărât...

Auzind așa, purcelul

îl cuprinde după gât:

-Haide, spune, ce-i cu tine?

Mielu-ncepe să jelească:

-Peste-o lună, știi ce vine?

Sărbătoarea creștinească!...

Am o viață înainte,

am și spirit de-aventură,

am și planuri multe-n minte -

nu vreau să mă văd friptură!!!

-Du-te, măi, - râde grăsunul -

ne te mai pleoști degeaba;

uite c-a trecut Crăciunul

și eu, cum se vede treaba,

n-am ajuns nici tochitură,

nici cârnați și nici piftie

ca să se topească-n gură.

Știi de ce? Îți zic eu ție:

ne-am scumpit din cale-afară

și-am schimbat, pe bune-ți spun,

tradiția culinară

de Paște și de Crăciun.

O să valorăm, fârtate,

greutatea noastră-n aur

și-om fugi, cu traista-n spate,

chiar la ruși, lângă tezaur.

Nu te speria că vine

Paștele, stai cumințel:

n-au avut bani pentru mine -

n-or să cumpere nici miel.