Cloșca răzvrătită

S-a făcut iar primăvară

și, de când a dat căldura,

într-o curte de la țară

bântuie harababura:

mieii țopăie bezmetici,

iezii sar peste uluc,

unde calci, te tot împiedici

de vreun animal năuc.

Dar spectacolul cel mare

se petrece în coteț,

unde cloșca-i cea mai tare

și cocoșu-i nătăfleț.

Cloșca a decis deodată

c-are-o soartă mult prea grea

și că e persecutată

numai lângă pui să stea;

nu-i nici slută, nici bătrână,

are și ea viața ei -

până când să mai rămână 

să hrănească mititei?!

L-a chemat, deci, hotărâtă

pe cocoș: -Ia vino-ncoa'!

Soarta mea e cam urâtă

și e numai vina ta!

Puii sunt ai tăi, privește-i:

au cu toții ciocul tău;

pune mâna și-ngrijește-i,

să mă odihnesc și eu.

Și în ziua următoare,

ce priveliște-n ogradă

când în zori, cu mic, cu mare,

toți s-au repezit să vadă

cloșca țanțoșă, senină,

ciugulind la viermișori,

iar cocoșul, în grădină,

dădăcind pe puișori.