Într-o noapte de pripas
iarna m-a uitat afară
ca pe-un zâmbet fără ceas
care a-nvățat să moară.
Cuibărită-n locul meu,
mi s-a troienit în toate,
și-am rămas stăpână eu
doar în vise nevisate.
M-am lipit de geamul mut
și-aș fi vrut să mi se pară
că ce văd nu-i de crezut -
ea în casă, eu afară.
Dar fereastra înghețată
îmi arată ce n-aș vrea -
iarna e în mine toată,
și zăpada e a mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu