De la o vreme, mi se pare
că umbra mea e tot mai mare,
înghite ce-am gândit că pot -
și ierburi noi, și drumul tot.
N-am urmărit-o niciodată,
nici când era nevinovată,
nici când s-a lăcomit prea mult
și n-am știut cum s-o ascult.
Și-a construit câte-un regat
în fiecare râs furat
și mi-a făcut încuietoare
când m-am închis la nord de soare.
Mi-e tare dor acum de eu
și n-am sub frunte panaceu
decât cuvintele, în care
să-mi scormonesc ascunzătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu