Se naște iar o iarnă-n cerul gurii,
cuminte stă și tace și așteaptă
miros de lemn și de gutuie coaptă
care-și arată la fereastră nurii.
Sub frunte umblă zvonuri de zăpadă
și crengile visează promoroacă,
măicuțe hibernale bat în toacă
și iz de mir se-mprăștie-n ogradă.
Se lasă noaptea, luna-n toate crește,
copacii își văd umbra răstignită
peste cărări cu inima pornită
spre iarna care-n mine se trezește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu