Ninge nebun și ninge-a nebunie,
se țin de crengi copacii, să nu cadă,
în curte râde omul de zăpadă
cu cerul înghețat sub pălărie.
E-atâta alb, că ochii își pierd rostul,
își pun fular și fug în buzunare,
ninge nebun și ninge tot mai tare
și iarna-și sapă-n oase adăpostul.
Din oameni, au rămas pe drum doar pașii
în care curg lumini de felinare,
părinți așteaptă-n prag câte-o scrisoare,
în îngeri ninși s-au transformat poștașii.
Întoarce luna ceasul spre chindie,
se umple apa din fântâni de stele,
lipite-n geam stau nasuri mititele -
ninge nebun și ninge-a nebunie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu