Se duc tot mai iute spre seară
armate de mame și tați,
de parcă un tren fără gară
i-ar vrea la un loc adunați.
Morminte se nasc din morminte
să-nghită toți sfinții din noi
și când mai apune-un părinte
sub aripi ne cresc umeri goi.
Și trenul pe șine de noapte
mai ia călători osteniți,
ne moare mirosul de lapte
din plânsul cu pumnii zdreliți.
E viu doar adusul aminte
în păr de copii fără sfinți
când cerul a curs în morminte,
când cerul e plin de părinți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu