Cine să mai știe
de ce-i soare-n vie,
de ce-i floarea floare
și moartea nu moare?
Cine să mai creadă
roua, făr' s-o vadă,
iarna, făr' s-o simtă,
visul, făr' să mintă?
Cine să iubească
plânsul de sub mască,
sarea de sub munte,
apa de sub punte?
Iarba nu întreabă
de ce-o cheamă iarbă,
de ce toamna nouă
o plânge cu rouă.
Numai gândul fiară
a-nvățat să ceară,
a-nvățat să doară
cu frică de seară.
Gândul nu mai știe
unde-i apa vie
fugită, tiptil,
în râs de copil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu