De cândva, în ochiul meu
stă ascuns un Dumnezeu;
îl zăresc în câte-un mâine
și în colțul cald de pâine.
Stă cuminte, nu mă doare;
eu îl dor pe el, uitând
să mă lepăd dintr-un gând,
să miros floarea din floare.
Îmi duc ochiul în oglindă
să prind chipul celui care
întrebările-mi colindă
dintr-o mare-n altă mare.
Dar oglinda nu-mi răspunde
și mă văd în ea doar eu.
Ochiul râde, căci ascunde
în adânc un Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu