Cum s-a născut povestea

Este seară și e pace

în căsuță la bunica,

în cuptor un măr se coace

și sub pat toarce pisica.

Bunicuța se-odihnește,

bea un ceai de tei cu miere

și strănută, și tușește.

A răcit. Ce neplăcere...

Cineva în ușă bate;

sare de sub pat pisica.

-Cine-o fi așa, pe noapte? -

se miră, tușind, bunica.

Lipa-lip, merge spre ușă

și-o deschide, curioasă.

-Bine te-am găsit, mătușă,

bucuros că ești acasă!

Bătrânica-și potrivește

ochelarii. Și ce vede?

Drept în ochii ei privește

un lup sur. Vă vine-a crede??

-Cu ce treburi pe la mine

așa noaptea, măi băiete?

-Stai că-ți spun. Dar n-ar fi bine

să vorbim mai pe-ndelete?

Cu cei șapte ani de-acasă,

bunicuța îl invită

și-i face un loc la masă.

-N-am gătit, că-s cam răcită,

dar te pot servi îndată

cu un ceai de tei cu miere

și-un fursec cu ciocolată.

-Aș mânca chiar cu plăcere!

Toropit de ceai fierbinte

și de statul lângă sobă,

lupul a căscat, cuminte,

căpătând și chef de vorbă.

A aflat, astfel, bunica

despre cum s-a întâlnit

lupul sur cu nepoțica,

ce-au făcut și ce-au vorbit.

-Și-uite-așa, dragă mătușă,

am aflat eu unde stai.

Dar, când ți-am bătut la ușă,

n-am gândit c-aș vrea un ceai...

Acum nu mai am putere

și nici chef să te înghit.

Fă-mi, mai bine, o plăcere:

dă-mi un pat, că-s obosit.

Bătrânica-i pregătește

un pat cald lângă sobiță,

apoi șade bătrânește

s-o aștepte pe Scufiță.

Când aceasta se ivește

(târziu, căci s-a rătăcit),

bunicuța împletește,

lupul doarme liniștit.

Se cam miră nepoțica

de asemenea mister.

-Poți să crezi? - râde bunica -

i-am dat ceai cu somnifer!!

Chiar atunci bate la ușă

vânătorul, speriat:

-Am crezut, dragă mătușă,

că un lup te-a atacat.

L-am văzut venind încoace

și-am pornit pe urma lui.

Unde este și ce face?

Las' că-i pun eu blana-n cui!

-Nu te speria, nu-i cazul,

doarme ca un pruncușor;

doar atâta e necazul:

sforăie ca un tractor.

Tot gândind la întâmplare,

se distreaz-acum toți trei

că pe lupul rău și mare

l-a învins un... ceai de tei.

Vânătoru-l ia de coadă

și-n pădure îl târăște.

-Nu-l împușc, îl las să vadă:

lăcomia se plătește.

Amețit de somnifere

și prin pietre-așa târât,

tras de coadă cu putere,

lupul... a visat urât:

se făcea că-ntr-o căsuță

mirosind a mere coapte

a-nghițit o bunicuță,

într-un ceas târziu de noapte.

Bunicuța era mică

pentru foamea lui cea rea,

dar noroc cu-o nepoțică -

a mâncat-o și pe ea.

Bucuros a fost o clipă,

dar norocul s-a sfârșit

când a apărut, în pripă,

vânătorul. C-un cuțit!!!

Și-atunci... lupul s-a trezit.

S-a uitat în jur îndată,

buimăcit și-nfricoșat,

și-a șters fruntea transpirată:

-Aoleu, ce-am mai visat!

Tot cu gândul la Scufița

și la coșul cu mâncare,

și-a luat iute tălpășița,
s-a pierdut în codrul mare. 

***

Ce-a făcut el mai departe

nimeni nu a mai aflat.

Dar a apărut o carte 

despre visul lui ciudat.

S-a-ntâmplat că-n timpu-n care

în pădure el dormea,

chiar alături, pe cărare,

un povestitor trecea

și l-a auzit, se pare,

cum țipa prin somn, uimit.

Și-uite-așa, din întâmplare,

o poveste s-a ivit...