Fugarii

Tare-i supărat Dănucu:

a căzut când se juca

și și-a-nvinețit năsucu'

într-o piatră foarte rea,

iar când a fugit în casă

vrând să fie alintat,

mama l-a pansat, nervoasă,

ba, mai mult, l-a și certat.

Asta chiar nu se mai poate,

nu mai e de suportat -

pentru tot și pentru toate

el să fie vinovat!

Copleșit de-o mare jale

pentru soarta lui anume,

a decis că altă cale

nu-i, decât să plece-n lume.

Și-a luat, deci, trei bomboane,

ursulețul, două turte,

 un tub mic de mentosane

și-a ieșit tiptil din curte.

După două-trei minute

a simțit că-i urmărit

și-a gândit atunci că, uite,

și-au dat seama c-a fugit.

A-ntors capul ca să vadă

cine vine după el -

legănându-se pe stradă,

un gânsac mai măricel,

fericit de nu se poate

c-a găsit deschisă poarta,

însetat de libertate

a decis să-și schimbe soarta.

Și-uite-așa, pe drum, agale,

un copil și-o gâscă grasă

au pornit pe-o nouă cale -

a fugitului de-acasă.

După vreo cinci metri fugă,

s-au trezit c-au obosit

și,-așezați pe-o buturugă,

au mâncat și-au adormit.

I-a găsit acolo tata

și i-a dus în brațe-acasă.

Iată că povestea-i gata.

Vreți să mai fugiți? Nu, lasă...