Pe o margine de zare,
un copil cu ochi de soare
ar vrea viața s-o cunoască
și mai repede să crească.
- Norule, de unde vii
aducând ploaia-n câmpii,
făcând iarba să-nverzească,
grădina să înflorească,
ramurile să se-ncline
și oamenii să suspine?
Și tu, vântule, ce faci
când te plimbi printre copaci,
mângâind frunza din vii
și pletele de copii,
smulgând din cer stelele,
din grădină - florile
și din om - suspinele?
Fulgule pufos de nea,
unde este casa ta?
Ni-l aduci pe Moș Crăciun
și colinde în Ajun,
îmbraci curtea cu ghețuș
și ne scoți la derdeluș,
risipești pe câmpuri stele
și în oameni - doruri grele.
Dragă Soare, vreau să știu
de ce ești așa gălbiu,
unde-ți este rădăcina
și de unde-ți iei lumina?
Unde-alungi din ceruri Luna,
de ce strălucești întruna,
cum faci pomii să rodească
și pe oameni să iubească?
- Copil drag - șoptește mama -
de ce vrei să-ți dai tu seama
de pe-acum ce este viața?
Stai și-așteaptă dimineața,
umple-ți ochii de lumină,
cheamă zânele să-ți vină.
Lasă întrebările
și visează-ți visele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu