Plasture de-o vară

În urbea plictisită și toridă

s-a instalat, într-o anume vară, 

o inimă cochetă, dar candidă,

de domnișoară.

O vreme, nimeni n-a aflat vreo știre

de unde-a apărut și cine este,

deci toți s-au apucat cu zel să-nșire

câte-o poveste.

S-a spus, de pildă, că era din țara

de care auziseră cu toții

și-n care nu venea vreodată vara -

au luat-o hoții.

S-a zis, de-asemeni, că era din locuri
cu oameni simpli și prietenoși,
căci nu purta deloc pantofi cu tocuri
și buze roși.

Unii au transformat-o-n curtezană
venită-aici să ispășească vini,
fugară dintr-o viață prea profană,
de libertini.

Și, urmărind-o cum plutea alene,
alții jurau c-ar fi văzut odată
cum sânge-albastru îi curgea prin vene,
de-aristocrată.

Dar ea părea nimic să nu audă
din tot acest tumult de supoziții
și-aluneca în continuare, nudă,
prin propoziții.

Când urbea plictisită și toridă
s-a săturat povestea să-i mai ceară,
și-a mai lipit un plasture de-o vară
pe inima cochetă, dar candidă
de domnișoară...