Lacrimi de salcâm

Lângă poartă, un salcâm

parcă-i de pe alt tărâm -

a-nflorit de dimineață,

pentru prima dată-n viață

și de-atâta bucurie,

ce să facă nu mai știe.

Auzise el cândva

că se poate întâmpla

chiar și unor pomișori

să se umple toți de flori,

dar nu s-a putut gândi

c-ar putea-o el păți.

Totdeauna s-a crezut

cam ciudat și necrescut,

fiindc-avea crenguțe scurte,

iar ceilalți copaci din curte

mai mereu râdeau de el

și ziceau că-i piticel.

Chiar și zilele trecute,

un cireș cu fructe multe,

pe care-l iubea duios

pentru rodul lui frumos,

i-a vorbit răutăcios,

și i-a spus : - Ești mai prejos

decât toți ceilalți copaci,

fiindcă n-ai habar ce faci -

nici nu crești, nici nu rodești;

oare pentru ce trăiești?

El a plâns întreaga noapte,

de-a simțit că nu mai poate.

Dar a doua zi în zori

s-a spălat pe ochișori,

silindu-se să zâmbească,

fiindcă n-a vrut să ghicească

cireșul cel mult iubit

cât de tare l-a rănit.

Suflețelul lui frumos,

amărât, dar curajos,

l-a făcut să ierte toate

și să meargă mai departe,

tot visând că într-o zi

steaua lui va răsări.

Iar când s-a trezit acum

plin de flori și de parfum,

a știut că, în sfârșit,

visul i s-a împlinit

și steluța norocoasă

e acum la el în casă.