În tainica poveste-a iernii tale
s-a strecurat un vis de nu știu unde,
prin labirint de-omăt născându-și cale,
menind dezgheț zăpezilor imunde.
I-ai tot oprit, încrâncenat, avântul,
ți-ai apărat de stele sihăstria
și-ai refuzat silabelor cuvântul
ce te-ar fi înfrățit cu veșnicia.
Știindu-te prin veacuri repetent
la scrijelit iubiri pe culmi alpine,
te-a-nfricoșat dezghețul iminent,
cu tot șuvoiul revărsat în tine.
Dar visul, izvorât din pol opus,
s-a îndreptat o clipă spre abis,
apoi s-a-naripat spre tot mai sus,
sfidând sentința de-a se ști ucis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu