Acum ești mic

Un cățeluș de patru luni

e sufocat de-amărăciuni -

toți frații își bat joc de el,

spunându-i că e mititel,

că plânge-n somn și bea lăptic

și nu-i în stare de nimic.

Chiar ieri, făr-a avea vreo vină,

era să-l calce o mașină;

atât de rău s-a speriat

și-a vrut să fie mângâiat,

dar toți au râs și l-au gonit,

numindu-l bleg și aiurit.

Acum stă trist și singurel,

gândindu-se că numai el

fără vreun rost a apărut.

-Mai bine nu m-aș fi născut...

Peste cinci ani. Cățelul mic

e-acum dulău, și e tătic;

e-un câine bun și curajos,

stăpânii îl iubesc frumos,

căci, fără el, ograda lor

ar fi lipsită de-ajutor.

În curte, patru cățeluși

fug toată ziua, jucăuși.

Doar unul stă-ntr-un colț, pitit

și îi privește, necăjit -

e cel mai firav frățior,

ceilalți nu-l vor în joaca lor.

Stă ghemotocul abătut:

-Mai bine nu m-aș fi născut...

I-e milă tatei de cățel

și se așază lângă el:
-Urâtă-ți pare viața, nu?

Dar uite, vreau să știi că tu

ești cel mai mic numai acum,

iar când ai să pornești la drum

ai să te lupți, să vadă toți

tot ce ai bun și tot ce poți.

Crede-l pe tata, că și el

a fost ca tine, mititel.

Hai, nu mai sta, du-te la joc

și râzi, să-ți faci în lume loc!