Hoțul de râs

Am de raportat

un delict de neimaginat:
cineva mi-a furat râsul!

Nu, nu știu cine-i dânsul.

Cum s-a întâmplat?

Azi dimineață

m-am trezit cu altă față,

serioasă, nefrumoasă.

Am căutat

prin orice ungher –

degeaba.

Se vede treaba

că hoțul ăsta e tare pișicher.

Am ieșit pe stradă,

am întrebat în magazine;

cine să vadă

un râs care seamănă cu mine?

Au ridicat din umeri toți

și mi-au spus:

„În lumea asta nu-s

decât hoți;

toți fură câte ceva –

un fir de rouă,

un colț de stea,

un strop de lună nouă,

un sărut de-o zi

sau ce-o mai fi.

Dar cei mai șmecheri îs

hoții de râs;

se-ascund peste tot prin povești

și, când nici nu gândești,

haț!

îți prind visele-n laț.

Mai visează-le, dacă poți...

Mama lor de hoți!”

Ce mă fac eu acum?

Am rămas în drum

cu fața asta botoasă...

Hai, fetițo, du-te-acasă,

ia un creion roșu ca focul

și începe jocul:

desenează,

din ureche în ureche,

un râs pereche

și visează!