În ghetele mele s-a strâns iarna toată -
am prins-o pe drum, rătăcea fără rost,
cu ochii închiși, cu spinarea-nghețată.
Mi-a fost nu știu cum și i-am dat adăpost.
O duc după mine prin vara topită,
îmi plânge-n sandale și-mi ține de frig
și drumu-și plătește cu gheață zdrelită,
mă strânge de gânduri, mă face să strig.
Am vrut să mă scutur la câte-o răscruce,
s-o las să se ducă pe alte poteci -
n-a vrut, n-a știut încotro s-o apuce,
s-a-ntors milogind lângă tălpile reci.
Cu umăr zvâcnit într-un salt pe de rost,
am râs fără râs și i-am dat adăpost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu