Când m-am născut,
în Vinerea Mare,
toți le-au văzut
și-au spus în cor:
-Ce aripi ușoare!
Copilul ăsta, se pare,
va fi un visător.
Hm... Dumnezeu cu el!
Încet, ușurel,
am crescut și eu, și ele,
ne-am făcut măricele,
am mirosit dimineața
și-am început să pipăim viața.
Într-o vară,
a hotărât tata
că gata!
s-a făcut seară.
Aripile mele
s-au făcut grele, grele
și s-au apucat să doară.
De-atunci, le-au crescut
gânduri ușoare,
pentru soare
și zâmbete curajoase,
pentru întâmplări ploioase.
Dar, de câte ori
au zburat prea mult,
au lovit colțuri de nori
și-au căzut, au căzut,
până nu le-am mai cunoscut.
Și tot căzând din nor în nor,
am învățat cum să nu zbor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu