Dragobete pisicesc

Azi, pisica-i cam ciudată -

s-a gătit cu grijă mare, 

mai ceva ca niciodată,

și-a ieșit la o plimbare.

Trece-alene prin ogradă,

țanțoșă nevoie mare,

de s-adună toți să vadă

o asemenea splendoare.

În căsuța de la poartă

stă dulăul cam nervos

și cu mare chef de ceartă -

n-a primit azi niciun os.

Când o vede pe pisică,

se repede către ea:
-Ce faci tu pe-aici, adică?

Te cam joci cu viața ta!

Pentru-o clipă speriată,

dar văzând că e legat,

mâța își revine-ndată:

-Ce-i, cățel, te-ai enervat?

E călduț și e și soare,

am tot dreptul să mă plimb,

mai ales că-i sărbătoare.

Iar traseul nu mi-l schimb!

-Sărbătoare? Minți, pisică!

-Vai de mine, măi băiete,
n-ai cultură, va să zică!

Astăzi este Dragobete.
-Iar mă minți. Sunt furios!
-Ba deloc. Și-n ziua asta,
de nu ești prietenos,
te lovește rău năpasta:
nu mai vezi măcar un os.

Devenit pe loc cuminte,
stă dulăul și gândește:
„Dacă mâța nu mă minte
și necazul mă pândește?”
-Știi ceva, pisică dragă?
Dacă stau și mă gândesc,
mi-aș dori ca ziua-ntreagă
să-ți arăt cât te iubesc:
poți să vii aici, la mine,
amintiri să depănăm
și-o să vezi tu cât de bine
am putea să ne-mpăcăm.

Și-uite-așa, băieți și fete,
o șireată de pisică
într-o zi de Dragobete
i-a fost câinelui amică.