Cu aripi mari a nins în cer pădurea
și ochi de lupi în scorburi s-au ascuns,
să uite noaptea care i-a ajuns
când s-au unit copacii cu securea.
Au râs în cer și tunetul, și vântul
și-au sfărâmat, cu hohot, rădăcini,
până s-au stins cuvintele-n tulpini
și-au nins blajin, înmormântând pământul.
Din crengile robite de secure
au curs în lume vorbe fără șir,
iar tâmpla a plătit, sub patrafir,
păcatul unui vis ce-a vrut să fure.
Acum te-așteaptă visul, alb hoinar,
să ningi din nou păduri în calendar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu