Atâta frig

De iarnă și de moarte vreau să-Ți scriu,

de primele zăpezi de pe morminte

durute-n cântecul de prea târziu

și-n focurile mute din cuvinte.

Atâta promoroacă a închis

cu alb bolnav fereastra dinspre mare,

încât și visul s-a trezit din vis

și aripile s-au făcut amare.

Mai râd copiii, pași mai trec pe drum,

dar gerul sur tușește-n felinare,

zăpada asta are gust de scrum

și-n capătul de noapte nu e soare.

În cumpăna fântânii e pustiu,

și în pustiuri stele nu se-nfig.

De iarnă și de moarte vreau să-Ți scriu

și să Te-ntreb de ce-i atâta frig.