Văzând în oameni
sufletul prea greu
și obosit să mai aștepte-un mâine,
eu cred că milostivul Dumnezeu
a pus un înger bun în câte-un câine.
I-a dat senin în ochi de catifea
și dragoste lipsită de cuvânt
și l-a trimis să mângâie cumva
amărăciunile de pe pământ.
Alături omului de-atâtea ori
și bucuros
s-alunge vremea rea,
i-a dat stăpânului surâs în zori,
fără s-aștepte
înapoi ceva.
Dar veselia nu-i scut pentru moarte,
și locuri goale se-adâncesc în noi
când fug cățeii
singuri în departe
și cerul își ia îngerii-napoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu