Ai pipăit prin pietre

Ai scormonit prin vise, s-alungi aripa care

s-a-nchis, de la o vreme, în pumn răzbunător

și ți s-a-nfipt în tâmplă, crezând că nu te doare,

dar a sădit pădure de răni. Și toate dor.

Ai pipăit prin pietre, s-o afli pe aceea

din care fericirii statuie să-i cioplești

și ți-a surâs din toate, cu lacrimi, Galateea.

Dar dalta sapă-ntruna - ți-e frică să te-oprești.

Ai căutat amarnic, în zeci de lexicoane,

acel cuvânt de taină în care să ascunzi

pentru mai multe veacuri seninele oceane

și-n pacea din adâncuri, râzând, să te scufunzi.

În apă și în piatră ai vrut să-ți faci palat,

dar nici măcar o dată spre cer nu te-ai uitat.