De veacuri, într-un nord de Românie,
din vremuri vechi spre timpurile noi,
croit pe un altoi de veșnicie -
un nume-n trupul țării : Dorohoi.
Oraș al meu, născut între coline,
istoria te-a traversat mereu,
dar lacrima ce-a-nmugurit în tine
ți-a-ntins cărare către Dumnezeu.
Aici, chiar Ștefan și-a lăsat cuvântul -
lăcaș de rugăciune-a ctitorit
și ți-a apropiat de cer pământul
pe care-n vremi de aur a pășit.
În noaptea tainică de primăvară,
când în parfum de tei te-ai îmbrăcat,
încă răsună-n tine o vioară
pe care un Enescu a visat.
Iar azi, când buzunarele ți-s pline
de trandafiri și râset de copii,
oraș al meu, născut între coline,
ești veșnic viu în ochii noștri vii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu