De ce?

Când ți-a crescut prima aripă

și-ai văzut-o,

te-ai speriat pentru o clipă,

n-ai crezut-o -

cum ar putea să-ți crească ție, 

necrescuto,

o aripioară albăstrie?

Lasă, uit-o!

Iar când a început să moară,

netrăito,

i-ai pus zăbrele, ca s-o doară

și-ai strivit-o.

Ai plâns atunci, ai plâns de moarte,

speriato,

și i-ai pus umbra într-o carte

și-ai cântat-o.

Dar cântecul s-a rupt în două,

rătăcito,

și ți-a născut aripă nouă.

Și-ai primit-o.

Ai șters și lacrimi, și zăbrele,

negândito,

și-ai pus o inimă-ntre ele

și-ai iubit-o.

Acum, când inima cea nouă

crește-n tine,

de ce în ochiul tău mai plouă

și nu-i bine?