S-au rătăcit personajele!

Odată-n lumea de poveste

au început, cam fără veste,

a se-ntâmpla lucruri ciudate...

Întâi de toate,

Scufița Roșie, micuța,

ducându-se spre bunicuța

cu prăjituri, de dimineață,

s-a pomenit că-i sare-n față,

privind-o oarecum cu... frică,

un lup cu-o voce subțirică...

Strâmbându-se grozav la ea,

începe lupul a cânta:

„Trei iezi cucuieți,

ușa mamei descuieți...”

-Ce-o fi și asta?? se întreabă

Scufița Roșie în grabă.

Lupul își vede de cântare:

„Că mama v-aduce vouă

drob de sare în spinare...”

-Hei, lupule, dar ce-ai pățit?

Nu ești în basmul potrivit -

aici nu-i „Capra cu trei iezi”.

Eu sunt Scufița, nu mă vezi?

Tu trebuia să mă-nspăimânți, 

nu să te strâmbi și să îmi cânți.

Lupul se bâlbâie pe loc,

apoi se enervează foc:

-Știi ce, Scufiță, ia mai lasă!

Pădurea asta-i mult prea deasă;

de-o săptămână rătăcesc

și casa caprei n-o găsesc...

Cu tine n-am nimic de-a face,

dar uite, gura nu-mi mai tace

și, de când dinții mi-am pilit,

tot cânt mereu, neobosit,

nici eu nu înțeleg nimica.

Mai bine du-te la bunica!

Privindu-l mai cu milă-acum,

Scufița pleacă iar la drum.

Dar nu face nici zece pași,

că-n fața ei, doi iepurași

sar, speriați, dintr-un tufiș.

În urma lor, târâș-grăpiș,

apare-un urs foarte nervos,

urlând de-a dreptul fioros:
-Măi fată, n-ai văzut cumva

o vulpe șmecheră și rea?

Am eu cu ea o socoteală...

Uitându-se cu îndoială,

Scufița-i zice: -Ursule,

ai confundat poveștile -

vicleana vulpe e departe,

tu ești acum în altă carte...

Eu sunt Scufița, și-s pe drum

spre bunicuța mea acum.

Lăsând în urmă ursul, care

era și el plin de mirare,

fetița pleacă-n drumul său.

Însă un glas străin și rău

o face să se-oprească iară:
„Oglindă, oglinjoară,

cine-i cea mai frumoasă din țară?”

-Vai mie! Ce-o mai fi și asta??

Pesemne ne-a lovit năpasta -

gândește fata-nspăimântată.

De când oglinda fermecată

se-amestecă-n povestea mea,

cu tot cu-mpărăteasa rea?

Exact atunci, chiar lângă ea

vede-un motan gri, încălțat,

stând pe o piatră, supărat.

-Nu pot să cred!! Motanule,

ce s-a-ntâmplat cu basmele?

Ce cauți TU în drumul meu?

-Cinstit îți spun: nu știu nici eu...

Atâta știu - că mai 'nainte,

plimbându-mă pe-aici, cuminte,

un uriaș m-a înșfăcat

în pumnul lui și m-a-ntrebat

dacă-l cunosc cumva pe Jack...

Însă, văzându-mă că tac,

s-a îndurat și m-a lăsat.

Dar, când s-o șterg, s-a întâmplat

o tărășenie mai mare,

ce m-a lăsat plin de mirare:
exact la vreo doi pași de-aici

au apărut șapte pitici

îndurerați, plângând de zor

că a murit prințesa lor

iar prințul, uite, nu apare

să o salveze. Ce-ntâmplare!

Și, după ce că-s uluit,

acum pe tine te-am găsit...

Sunt sigur că m-am rătăcit.

Scufița se gândește-un pic,

apoi îi spune: -Uite, zic

să vii cu mine, să aflăm

ce s-a-ntâmplat și să-ncercăm

să reparăm poveștile.

Ce zici, accepți, motanule?

Motanu-a acceptat îndat'

propunerea. Și au plecat.

Pe drum, cei doi au întâlnit

un Făt-Frumos cam necăjit

fiindcă prințesa lui frumoasă

era acum o mincinoasă

și nasu-ntruna îi creștea,

la fiecare minciunea.

Au mai văzut și-o vrăjitoare

ce nu mai reușea să zboare,

și-o Babă-Cloanță transformată

într-o prințesă delicată...

Într-un final, ajung amicii

la casa mică a bunicii

și-i povestesc bătrânei tot.

-Of, Doamne, simt că nu mai pot!

oftează fata, obosită.

Întreaga lume-i aiurită;

chiar tu, bunico, trebuia

să fii mâncată, nu-i așa?

Dar văd că ești bine merci.

Ce-o fi cu toate astea? Zi!

Scufița tace și se-așază,

Motanul tace și oftează,

iar bunicuța meditează:

-Am observat de ceva vreme

lucruri ciudate și m-aș teme

că lumea noastră-ncântătoare

e-ntr-un pericol foarte mare:
în ziua de-azi, copiii vor

doar jocuri pe calculator

și au uitat să mai citească,

să râdă și să povestească.

De-aceea, personajele

și-au părăsit poveștile

și-au început să rătăcească.

-Și cum să facem să se-oprească?

întreabă fata, speriată.

-Să dăm de veste-n lumea toată

că-s în pericol basmele.

Deci să rugăm mămicile

și tații să le apere

și să aducă la copii

câte-o poveste-n orice zi.

Numai așa putem trăi!