Mai știi?

Mai știi când primăvara era soare?

Ți-o fi ieșit din minte...

Acum ți-au mai rămas două cuvinte,

pe care le tot chemi a dezlegare

și te aștepți, cuminte,

să dibuiești prin ele o cărare.

Dar nu poți. Și te doare.

Te mai întrebi, pesemne, unde-i vina.

Amarnică greșeală

să execuți tristețea hibernală

decapitându-i rădăcina.

Uit-o-ntr-o vază goală!

Strigă-ți cuvintele, strigă-ți lumina,

udă-ți cu râs tulpina...

Peste salcâmi în floare

iar ninge. Și iar doare.

Mai știi când primăvara era soare?