Dacă mă uiți, eu mă transform în vânt
și-ți duc uitarea lângă Polul Nord,
s-o viscolesc pe cel mai mic fiord,
să nu-i rămână umbra pe pământ.
Dacă mă pierzi, tu te transformi în ceas
cu minutarul rupt, întors pe dos,
care-și aruncă orele pe jos
și nu-nțelege timpul ce-a rămas.
Dacă ne-alungă vremea, devenim
pe un perete - două calendare
cu zile văduve de sărbătoare,
în care nici zăpada n-o mai știm.
Într-un ocean să-l aruncăm pe „dacă”
și să-l privim tăcuți cum se îneacă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu