Cresc mugurii din doi în doi
de când ne-am depărtat de noi
și-am pus pe crengi de dor altoi
de zare nouă, aburită
și stropi de rouă necitită.
O altă noapte peste zi
ne-nvață numai a nu fi
de când nu mai putem iubi
și rătăcim cu tâmpla-n jos
sub cerul alb, întors pe dos.
Pe un peron al nimănui
atârnă iarna într-un cui
și trenuri mor în gara mea
de când nu mai putem ierta.
Cresc mugurii din doi în doi
și iarna ninge fără noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu