Am încercat să-Ți scriu niște scrisori
ca să te-ntreb de tata, dacă-i bine,
și dac-ai auzit de câte ori
și-n câte ploi m-am supărat pe Tine.
Am vrut să smulg biserici din pământ,
să sperii sfinții și să-i fac să plece
când mi-a crescut sub umăr un mormânt
și vara s-a făcut deodată rece.
Nu știu copiii cum se joacă-n cer
jocul în care moartea ia părinți –
ei cred că sus, un Dumnezeu de ger
i-a pedepsit fiindcă n-au fost cuminți.
Și m-am gândit că nici Tu nu poți ști
cum doare-o groapă care-ți curge-n sânge,
de-aceea sapi morminte în copii.
Și mi-am dorit să știi și Tu a plânge.
E mult de-atunci și cred că m-ai iertat.
Nu Ți-am mai scris - mi s-a făcut și teamă,
și-mi pare rău că-n cerul Tău curat
n-ai lacrimi pentru tată, pentru mamă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu