Versuri pentru fulgușoare

Abia desprinși de-un norișor,

o fulgă și un fulgușor

plutesc domol către pământ,

lăsându-se purtați de vânt.

- Cât de plăcut mai este zborul -

deschide gura fulgușorul -

și ce grozav este să știi

că-n zeci și zeci de poezii

se tot vorbește despre tine!

Mă simt chiar foarte, foarte bine.

- Hm! se avântă fulgulița,

rotindu-și cu dispreț rochița -

o fi plăcut, te cred și eu,

să fii așa cântat mereu:

„Vai, fulg de nea, vai, fulg de nea!”...

Dar bucuria-i doar a ta,

căci nu știu nicio poezie

să-mi fie dedicată MIE -

nimeni nu s-a gândit vreodată

că fulgul poate fi și fată.

Eu sunt chiar foarte bosumflată!

- Hai, lasă, nu te supăra!

Eu ți-aș propune altceva:

când o să ne oprim din zbor,

am să găsesc un scriitor

și am să-l rog frumos să scrie

și despre tine-o poezie.

Și, nu știu cum s-a nimerit

ca, imediat ce-a isprăvit,

fulguțul nostru de zăpadă

chiar pe obrazul meu să cadă

și, începând să se topească,

a apucat să îmi șoptească:

- Știu cât îți place iarna ție

și-o tot pictezi în poezie;

de-aceea, fiindcă mă iubești,

te rog eu mult să povestești

că nu-s toți fulgii băieței -

sunt și fulguțe printre ei.

Și ele-s cele mai frumoase,

dansează-n aer, grațioase,

în rochii de dantele fine -

cele mai albe balerine.

Iar când le-atinge-un strop de soare,

devin scântei strălucitoare

și desenează pe pământ

cel mai încântător veșmânt.

Așa mi-a spus fulguțul mie

și-am luat creionul și-o hârtie,

ca să aștern în poezie

splendoarea fulgușoarelor,

care dau farmec iernilor.