luni, 23 februarie 2015

Vise... frățești



Într-o căsuță oarecare,
după o zi obositoare,
în camera copiilor
se sforăie liniștitor,
căci somnul, iată, i-a trimis
în lumea tainică din vis.
Andrei acum e general
într-un război interstelar;
se luptă aprig printre nori
cu monștri înfiorători,
conduce-armate de roboți
și-i cel mai tare dintre toți.
Iar principala inamică
e surioara lui mai mică -
Simina, ce cu-a ei oștire
ar vrea să pună stăpânire
peste întreaga omenire.
Dar asta nu se va-ntâmpla,
căci el, Andrei, n-o va lăsa!
Este atât de curajos,
se-avântă dur și nemilos
și-ndată, cât ai zice „pește”,
pe toți dușmanii-i nimicește,
iar pe Simina o închide
în temniță, până decide
să i se-nchine numai lui -
Stăpânul Universului.

Simina,-n somnul ei, visează
că e prințesă și dansează,
iar sala balului e plină
de bucurie și lumină,
căci toți serbează ziua ei.
Și a primit patru ponei,
un inorog adevărat
și un căluț înaripat.
A mai primit și-o minunată
baghetă roz și fermecată,
pe care-a încercat-o-ndată
chiar pe dușmanul ei, Andrei,
făcându-l un drăguț ponei
și i-a sortit pe veci să-i fie
animăluț de companie.

Când noaptea poarta și-a închis,
doi frățiori se-ntorc din vis,
primind o nouă dimineață
cu zâmbet desenat pe față.
-Simino, ești cam zâmbăreață!
începe-Andrei foarte direct.
Ce ai, de râzi așa suspect?
-Ei, asta nu e treaba ta!
Poate-am visat și eu ceva...
Simțind că fata-și bate joc,
Andrei se-nfurie pe loc
și-i hotărăște răzbunare
cumplită-n noaptea următoare:
să o viseze-ntemnițată
pentru eternitatea toată!



























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu