Moș Crăciun și viteazul adormit

E-ntuneric, iar în casă

dorm cu toții, liniștit.

Un pisoi pitit sub masă

toarce și e mulțumit -

ziua, toți îl enervează,

căci îl mângâie mereu,

dar acum, el se visează

mare cât un pui de leu!

Uite-l ce puternic este,

admirat de toți în cor,

se și vede-ntr-o poveste -

spaima șoriceilor.

De nimic el n-are frică,

e frumos și e peer-fect;

chiar acum trece-o pisică 

și-i zâmbește cu efect...

Dar deodată-n odăiță

o suflare s-a stârnit

și-l alintă pe blăniță

pe viteazul adormit.

Printre gene, el zărește

două cizme roșii, mari

și, de spaimă, se zbârlește.

„Vai de mine! Hoțul! Sari!!”

Scoțând nasul de sub masă,

vede-un moș pe scaun stând,

cu păr alb și barbă deasă,

un fursec înfulecând.

Iar alături, mmm... mai vede

un pahar cu lapte plin!

„Cine-i moșul? Cin' se crede??

Ia să-l sperii eu puțin!”

Și, pâș, pâș, o ia spre dânsul

cu codița tremurând,

gata să-l apuce plânsul.

Moșul s-a întors, râzând.

Pân'a apuca voinicul

să se-ascundă sub un pat,

s-a trezit plutind pisicul

și în brațe ridicat.

-Hai la Moșu', motănele,

poate vrei puțin lăptic

și vreo două bucățele

din fursecul ăsta mic.

„Aaa! Așa mai vii de-acasă,

Moșule. Chiar te iubesc!

Ia să stăm noi doi la masă,

am ceva să-ți povestesc.”

Și-a-nceput viteazu-a spune,

mieunând pe limba lui,

câte fapte foarte bune

i-a făcut stăpânului.

Povestind și bând lăpticul

dulce, cald și-așa de bun,

a cam adormit pisicul

în brațe la Moș Crăciun.

Dar problema-i că și Moșul

a cam adormit puțin,

până l-a trezit cocoșul

din curtea unui vecin.

A sărit drept în picioare,

renii-l așteptau la geam

supărați nevoie mare,

agitându-se în ham.

-Haide, Moșule, la treabă,

lasă somnul, hai, nu vii?

Urcă-n sanie degrabă,

te așteaptă mulți copii!

A rămas dormind pisoiul,

culcușit în colțul său,

și-a visat că era-n toiul

unei lupte cu un zmeu...