În primăvara asta nu-s cu mine –
mi-am șters orașul veșted de pe față
și m-am plantat în vasul cu glicine,
să-mi crească-n frunze altă dimineață.
M-am părăsit într-o grădină veche
închisă fără minte între garduri
și mi-am scobit o casă în ureche,
să mă ascult în ora de sub farduri.
În țara dintr-un capăt de cărare
mi-am răsărit o bornă pentru mâine,
și-n primăvara asta cu uitare
mă cresc în bobul care naște pâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu