De-atâta primăvară, s-au topit
sub umăr drumurile către mine
și trenuri fără noimă-au jefuit
secundele de soare dintre șine.
S-au tot născut minute-n calendar
și-au tot murit, din nu știu care vină;
cu ele, mă tot mor și mă nasc iar –
e calea mea, și parcă mi-e străină.
Bilet spre niciodată nu mai iau,
nici gara nu mai stă să mă culeagă –
mi-e dor de mine și mi-e dor să vreau
din mijlocul de cer o stea întreagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu