luni, 28 mai 2018

Moș Crăciun fără stilist


Răsfoindu-și ziarul într-o seară, 
Moșul a citit o-nștiințare
că va-ncepe, chiar din primăvară, 
să se toarne-un film și - ce-ntâmplare! -
n-au găsit actorul cel mai bun
ca să joace-n rol de Moș Crăciun.

Plictisindu-se îngrozitor
până la Ajunul următor,
și-a zis Moșul: „Pentru Dumnezeu!
Cine-ar fi mai bun în rolul meu
decât eu?”

Când l-a auzit Doamna Crăciun,
a pufnit-o râsul și i-a spus:
-Cred că alți actori pe lume nu-s...
Du-te, dar să vii până-n Ajun!


Deci s-a prezentat Moșul voios
să dea probă pentru rol. Dar când
l-a văzut regizorul intrând,
l-a privit destul de curios
și i-a zis: - Ne pare rău de tot,
nu ești pentru rolul ăsta bun.
Moșul s-a mirat: -Dar eu chiar pot
să-l joc bine. Sunt chiar Moș Crăciun!

A zâmbit regizorul blajin:
-Mda... te-ai costumat destul de bine,
însă uită-te și tu puțin -
ai ceva cam mult roșu pe tine
și i-ar deranja pe spectatori.
Ai și barba cam exagerată,
și burtica... hm... e cam umflată...
Noi vrem altceva de la actori.

Moșului nu îi venea a crede:
-Dar așa sunt eu! Sunt Moș Crăciun!!
-Mda... - a zis regizorul - se vede
că nu înțelegi ce vreau să spun.
Noi turnăm un film modern, în care
Moșul face sport, deci burtă n-are,
ține cură, e ecologist
și e îmbrăcat doar de stilist.
Așadar, ne pare foarte rău,
dar vezi bine că nu-i cazul tău...

Când s-a-ntors Moșul la Polul Nord,
Doamna ar fi râs, dar l-a văzut
că era grozav de abătut
și i-a spus: -Măcar suntem de-acord -
fără styling și fără dietă,
niciodată n-o să fii vedetă.




























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu