E-așa de multă dimineață
în florile de liliac
și-n somnul încă treaz pe față
și în cafeaua cu caimac.
Atâta liniște ascunde
un pui de gând căzut din stol,
și-o umbră nu știu de pe unde
îți mângâie genunchiul gol.
Afară-i primăvară nouă,
nu știi cu umbra ce să faci –
s-o cauți într-un ochi de rouă,
s-o strângi în palmă, sau s-o taci.
Ascunzi genunchiul sub o carte
și-ncerci să nu mă mai gândești.
E dimineață, ești departe
și tare mult aproape ești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu