Înviere

Se isprăvesc pădurile de sete

când nu le mai primește primăvara,

și păsări negre cresc în cuiburi bete,

și-n aripile lor se naște seara.

Câte-un copac se-mpiedică și duce

în spate îngeri fără rădăcină,

se sperie piroanele din cruce

și vor să fugă de atâta vină.

În clopote și aerul îngheață,

cu gust de jar e lemnul pentru toacă,

nu se mai face parcă dimineață

și iarna parcă nu mai vrea să treacă.

Fântâna-și duce apele departe,

așteaptă un copil să le învie,

să spele iar pădurile de moarte

când primăvara nu vrea să le știe.