Prietene, când
sufletul mi-e ger,
când îmi răsare
luna fără cer
și când de viață umărul mi-e greu
în palma ta se naște cerul meu.
Ți-e vară ție lângă vara mea,
ne răscolește marea-ntr-o cafea
și-n ochii tăi e descuiat mereu
un loc albastru-n care pot sta eu.
În ceasuri rele, soare-mi pui în geam
și taci cu mine când cuvinte n-am,
te dor zăpezile care mă dor,
plâng eu, plângi tu, și nu mă lași să mor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu