Cum ne mai iei părinții, Doamne,
de parcă cerul Ți-e pustiu
și nu ne dor destule toamne
și nu ne temem de târziu.
Nu i-ai lăsat, de peste zare,
măcar un rând să ne fi scris,
doar când Te-nduioșăm prea tare
ni-i mai trimiți în câte-un vis.
Ne tot gândim că le e bine,
dar pân-acum n-am întrebat:
se plâng de noi când vin la Tine?
Sau spune-mi, Doamne, ne-au iertat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu