Umbre

Mai spune-mi, femeie, că poți

să-mi spinteci tăcerea din sânge,

s-o dai de pomană la hoți.

Vorbește cu mine, nu plânge!

Mai pune-mi pe ochi câte-o zi,

să tai asfințitul cu tine,

din cioburi să facem copii…

Nu plânge, vorbește cu mine!

Când nici nu mai știu cât mai cost

și drumul mă uită pe-un munte,

învață-mă tu pe de rost

și naște-mi o vară pe frunte.

Mai spune-mi, femeie, că vrei
să-mi vindeci fântâna uitată
și, dacă ți-e frig când mă bei,
cu mine îmbracă-te toată.

Sub umărul meu fă-te ac,

desfă-te în petice-albastre

și coase-mi, când plângi și eu tac,

o casă din umbrele noastre.