Concediu fără plată

Într-o bună dimineață

Rex, cățelul din ogradă,

scuturându-și blana creață

s-a gândit că vrea... să șadă.

El mereu a fost cuminte,

paznic bun și cu prestanță,

dar acum i-a dat prin minte:

n-a avut nicio vacanță!

Tot gândindu-se la asta,

s-a simțit cam deprimat

și-a decis pe loc că basta! -

vrea și el un timp de stat,

de ros oase cu plăcere,

de făcut numai ce vrea.

S-a smucit, deci, cu putere

și-a rupt lanțul ce-l ținea.

Liber pentru prima dată,

a lătrat prea fericit,

a dat bătăturii roată

și s-a pus pe trândăvit.

Dup-un ceas sau poate două,

s-a-ntrebat deodată: dacă

starea asta a lui, nouă,

stăpânului n-o să-i placă?

„Ei, și ce? Dintotdeauna

cu plăcere l-am slujit;

vreau și eu o zi, doar una,

de concediu neplătit -

astăzi nu cer de mâncare,

mă descurc cum oi putea.”

Bucuros de rezolvare,

timp de-o oră și ceva

a dat ture prin ogradă,

a mâncat tot ce-a găsit,

s-a jucat, a dat din coadă

și apoi a ațipit.

Dar pe seară, conștiința

l-a luat din nou la sfadă:

„Eu am fost mereu ființa

de nădejde în ogradă;

cum să-i las o noapte-ntreagă

fără pază și-ajutor?”

S-a gândit, deci, să aleagă

un bun înlocuitor.

Și, privind prin bătătură,

ochii i-au căzut îndată

pe-o găină rea de gură,

durdulie și-agitată.

De-o aripă a-nșfăcat-o

și-a legat-o de coteț;

ce minune mare, iat-o -

paznicul de mare preț!

Fără griji și fără grabă, 

s-a culcat Rex liniștit.

Iar în zori, ieșind la treabă,

toată curtea s-a crucit:
cocoțată pe-o cutie,

aripata rea de gură

lătra într-o veselie!!!

Spuneți voi ce tevatură...

EPILOG

-Câine, te-nțeleg că-i bine

să-ți iei liber câteodat',

dar, de mai faci schimb cu mine,

du-te, frate, la ouat!